În data de 13 iulie curent, în or. Kiev, Ucraina, s-a desfășurat ședința de lucru cu participarea conducerii Asociației AITA și conducerii Asociației transportatorilor din Ucraina – AsMAP, în cadrul căreia părțile au pus în discuție mai multe subiecte ce tin de situația actuală în domeniul transportului internațional de mărfuri, și mai detaliat în special transportului între țările noastre.

În cadrul discuțiilor privind evoluția activității asociațiilor în perioada pandemică, părțile au remarcat faptul stabilizării dinamicii de folosire a Sistemului TIR de către transportatorii rutieri ale ambelor țări. La ziua de azi asociația ucraineană ocupă locul 3,  iar asociația moldavă locul 7 pe lista IRU.

Deoarece, deja au intrat în vigoare, la nivel internațional, noile prevederi ale Convenției vamale relative la transportul internațional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenția TIR) din 14.11.1975 și anume Anexa nr. 11 a Convenției TIR, care prevede digitalizarea procedurilor de utilizare a carnetelor TIR, părțile au reiterat intenţia de a se alătura la proiectul-pilot care demarează în Ucraina, Georgia, Turcia şi Kazahstan (proiectul numit „Batumi”), unde se vor discuta importanţa digitalizării procedurii TIR pentru a facilita operaţiunile de transport pentru toate părţile interesate. Prin faptul introducerii facturii electronice de transport (e-CMR) și digitalizarea procedurii TIR, Republica Moldova de comun cu ţările membre în cadrul proiectului „Batumi” vor avea posibilitatea de a uni forțele pentru a deschide un coridor digital pentru transportul rutier între Asia și Europa, între Est şi Vest.

Din numele transportatorilor moldoveni, partea moldavă sa adresat conducerii asociației AsMAP cu solicitarea de susținere în vederea eliberării de către organele abilitate ucrainene a unei cote suplimentare de autorizații pentru transportatorii moldoveni.

În cadrul ședinței nominalizate sa discutat și subiectul privind finalizarea procedurilor interne pentru intrarea în vigoare a Protocolului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la modificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la comunicația internațională auto, întocmit la Kiev la 12 aprilie 2018, care prevede liberalizarea transportului de mărfuri în regim bilateral și tranzit pentru autovehiculele care corespund normelor EURO III și mai sus

aita.md