La aproape doi ani de la lansarea de către Comisia Europeană a Pactului Verde European (the European Green Deal), au fost publicate condițiile și calendarul oficial al scoaterii de pe piața a tuturor autovehiculelor cu motoare cu combustie, dar și a celor hibrid.

Astfel, conform acordului, europenii nu vor mai putea cumpăra autovehicule noi cu motoare diesel începând din 2035. Comisia Europeană propune astfel reducerea la zero a emisiilor de CO2 generate de autovehicule începând din 2035:

„Toate cele 27 de state membre s-au angajat să transforme UE în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor până în 2050. Pentru a ajunge acolo, s-au angajat să reducă valoarea emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030, raportat la valorile din 1990” – se arată în argumentul Comisiei.

O privire de ansamblu asupra ponderii energiei verzi în totalul consumului energetic la nivel global în următorii ani ne relevă nu doar o creștere a acesteia ci și o reducere drastică a consumului de petrol și de gaze naturale.

Comisia Europeană vrea să aloce aproximativ un trilion de euro implementării noului Pact, jumătate provenind din bugetul UE și jumătate din fondul Invest EU. Fondurile vor sprijini în mod direct proiectele durabile, vor crea cadrul necesar unor astfel de investiții atât in sectorul privat, cât și in cel public și vor sprijini administrațiile publice să identifice proiectele de investiții sustenabile.

În cadrul discursului din cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial 2020, președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană are ”o oportunitate și o obligație importantă de a-și uni eforturile pentru a asigura o creștere durabilă pentru generațiile actuale și viitoare”.

VIDEO

Măsuri cheie în sectorul de transport: ”Un singur vehicul neconform ne poate polua aerul mai mult decât mii de alte vehicule curate”

Una din primele măsuri vizate de noul Plan este creșterea numărului de vehicule cu zero emisii la nivel european.

Comisia recunoaște că, deși în creștere rapidă, proporția vehiculelor cu emisii scăzute și cu emisii zero din flota de vehicule este încă mult prea scăzută în prezent. Prin urmare, pentru a îndeplini obiectivele propuse în planul privind obiectivele climatice pentru 2030, Comisia va revizui inclusiv standardele privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele în acest sens.

Standardele de mediu menționate mai sus trebuie să fie însoțite de măsuri care să sporească cererea pentru aceste vehicule, cum ar fi tarifarea emisiilor de carbon, impozitarea, aplicarea de taxe rutiere și revizuirea normelor privind greutatea și dimensiunile vehiculelor grele.

De asemenea, referitor la cadrul legislativ în materie de inspecție tehnică auto, Comisia notează că acesta trebuie adaptat pentru a asigura conformitatea vehiculelor cu standardele privind emisiile și siguranța rutieră.

Pentru a ne atinge obiectivele, emisiile din sectorul transporturilor trebuie să aibă o tendință descendentă clară. Strategia de astăzi va schimba modul în care oamenii și mărfurile se deplasează în întreaga Europă și va facilita combinarea diferitelor moduri de transport într-o singură cursă. Am stabilit obiective ambițioase pentru întregul sistem de transport pentru a asigura o revenire durabilă, inteligentă și rezistentă din criza COVID-19.” – a declarat Frans Timmermans, Vicepreședinte executiv pentru Pactul Verde European.

trans.info