Pe data de 30 septembrie 2021 a avut loc online Conferința Internațională
Impactul sistemelor de instruire „la distanță„ în cadrul organizării cursurilor de formare continuă pentru specialiștii din domeniul transporturilor rutiere și menținerea calității rezultatelor proceselor de instruire, organizată cu ocazia aniversării a 30 de ani de la fondarea Centrului de Instruire CIPTI.

Conducătorii, specialiștii și lectorii centrelor internaționale de instruire din Moldova, Ucraina, România, Belorus, Rusia, Letonia, dar și reprezentantul IRU, s-au întrunit pentru a face un schimb de experiență în domeniul organizării învățământului la distanță în condițiile impuse de pandemia COVID-19.

Directorul CIPTI, dr. Serghei Taran, s-a adresat cu un cuvânt de salut către participanții la Conferință, după care a făcut o prezentare despre impactul sistemelor de instruire la distanță în cadrul organizării cursurilor de formare continuă pentru specialiștii din domeniul transporturilor rutiere și cum de menținut calitatea rezultatelor proceselor de instruire.

Printre factorii care au influențat diminuarea numărului de conducătorii auto instruiți Serghei Taran a numit următoarele:

  • Prelungirea perioadelor de valabilitate a Certificatelor de Competență Profesională prin deciziile Comisiilor extraordinare;
  • Sistarea obligatorie a tuturor lecțiilor de instruire, în martie-aprilie 2019;
  • Restricții la circulație în trafic internațional a cetățenilor;
  • Migrația majoră a populației în vârstă activă din Republică (în anul 2020 au plecat peste 35 mii de cetățeni);
  • Accelerarea proceselor de preschimbarea documentelor conducătorilor auto în mai multe state Europene, etc.

Pe parcurs au fost implementate modificări de facilitare a activității Centrului în format nou.

  • Metodele de înregistrare la cursuri, contracte, și oferirea posibilități conexiunii la ore;
  • Utilizarea platformelor Zoom, Vebex, CIPTI;
  • S-au modificat contracte cu furnizorii telefoniei mobile pentru a asigura accesul la Wi-Fi mai stabil;
  • În programele cursurilor sau adăugat ore ”profilactica COVID”;
  • Conlucrarea cu Ministerul Educației, Agenția Națională Transporturilor Auto (modalitatea de instruire, de examinare (testare), raportare).

Procesul învățământului la distanță afectează calitatea instruirii, creând anumite dificultăți precum organizarea grupelor pentru cursuri, calitatea dialogului în cadrul orelor lector – audient, comunicarea audienților în cadrul participării la cursuri, factorul ”timpului regional”, urmărirea participării reale a audientului la ore, stabilitatea conexiunii.

Totodată, posibilitatea pentru participanți de a se conecta la cursuri din diferite locuri, iar pentru lectori – de a prezenta orele de instruire din diferite locuri, precum și economisirea timpului (pentru a se deplasa la ore), posibilitatea de a majora numărul audienților la ore sunt doar careva aspecte pozitive în instruirea online.

Așadar, pentru a spori calitatea instruirii la distanță și înlătura lacunele create Serghei Taran a propus următorele măsuri:

  • De a revizui programele de instruire;
  • După posibilitate de a desfășura lecții practice cu aplicarea diferitor ”simulatoare”;
  • Testarea (examinarea) totuși de a organiza cu vizita audientului în clasă;
  • De a admite accesul suplimentar (după caz) al audienților precedenți la cursurile curente;
  • De a organiza consultații ”fulger” înainte de a porni testarea;
  • De a moderniza paginile Web CIPTI, paginile de socializare de grup;
  • De a revizui conceptul bibliotecilor (bibliografiilor) digitale;
  • De a conlucra cu Academia IRU (inclusiv cu programul RoadMasters);
  • De a conlucra cu Asociațiile în domeniul logisticii și transporturilor;
  • De a majora numărul de seminare tematice, diversifica tematica, și cooperarea cu structuri specializate.

Directorul Academiei ASMAP (Rusia), dl Mihail Breaciak, a exprimat călduroase felicitări cu ocazia aniversării și a dorit ca colegii să se poată întruni în direct. “Vremea climatică și politică poate fi diferită, dar afacerea noastră este de a muta bunuri pentru oameni, pentru economii și de a face aceste mișcări cât mai posibil eficiente, corecte și neîntrerupte. Astăzi s-a remarcat pe bună dreptate că, atât regimul activităților la distanță, cât și tehnologiile digitale ne obligă să vedem noi perspective, să studiem mecanisme, tehnologii, tehnici complet noi, iar aceasta este exact problema care poate fi importantă în discuția noastră cu dvs., care sper eu, în curând poate avea loc în direct”. 

La Conferința Internațională online a participat și vicedirectorul Academiei ASMAP (Rusia), dl Denis Karlov, care a vorbit despre activitatea ASMAP în perioada răspândirii infecției COVID-19. “Trecem treptat la învățământ cu frecvență. Ratele ridicate de vaccinare, testarea pentru coronavirus, utilizarea echipamentului de protecție individuală permit totuși de a organiza învățământul cu frecvență la Moscova și în regiunile Federației Ruse. Implementăm peste 80% din programe în format full-time. Mai mult, după cum a remarcat corect Serghei Ivanovici, instruirea la distanță oferă o anumită calitate, dar în timpul certificării finale, la promovarea examenelor de calificare, tehnologiile la distanță nu permit încă de a controla ca cursanții să nu tragă cu ochiul, să nu existe înlocuiri și falsificări. Acum sunt elaborate diverse programe care controlează mișcarea ochilor, a mâinilor, a zgomotelor etc., …dar încă nu oferă o garanție de 100%. Utilizarea tehnologiilor la distanță pe care le observăm acum este forțată și totuși ar trebui să revină pregătirea față în față. Să sperăm că vor veni aceste vremuri!”

Dna Tatiana Iașina, Certification & Standards IRU, a ținut un discurs la tema Cum să rămâi pe linia de plutire într-un mediu în schimbare rapidă. “Împreună am trecut prin cele mai diferite etape de formare, împreună am realizat câteva evoluții importante pentru industrie. În primul rând, este un program de formare profesională pentru șoferi și manageri, iar prin elaborarea acestor programe am reușit să creștem nivelul de recunoaștere internațională. Toate aceste diplome la nivelul CEMT sunt un mare pas înainte. În ciuda dificultăților colosale din ultimii ani, Academia IRU continuă să fie activă. Sunt convinsă că parteneriatul este puterea noastră, acest lucru ne va permite să continuăm să rămânem pe linia de plutire într-un mediu de afaceri în schimbare rapidă.

Cele mai semnificative schimbări din industrie au avut loc în timpul pandemiei. Din cauza incapacității de a efectua pregătirea în modul standard, centrele de formare s-au confruntat cu o reducere semnificativă a activităților, iar fiecare din ele a fost nevoit să-și refacă din mers metodele de lucru, procesele de administrare, organizarea examenelor, certificarea. În același timp, cererea pentru noi metode de predare a crescut. Cineva era pregătit în avans, cum ar fi, de exemplu, Centrul de Formare din Moscova, al cărui program a fost solicitat imediat. Există o cerere uriașă pentru programe online, pentru formare țintită, pentru formare cu profil îngust. Cererea individuală vine direct de la companiile de transport.

În ciuda tuturor dificultăților, cerințele pentru îndeplinirea standardelor profesionale rămân cele mai înalte. Și sunt încântată să observ că rețeaua centrelor de formare IRU continuă să demonstreze un nivel înalt de calitate a instruirii, fapt care a fost confirmat de companii de expertiză independentă în prisma monitorizării periodice.

Pandemia a accelerat, printre altele, procesele de digitalizare. În afaceri, soluțiile simple și eficiente, cu rezultate rapide și probate, sunt în tendință. Există o mare necesitate de dezvoltare a abilităților moderne. Potrivit cercetării celui mai recent Forum Economic Mondial, 50% din forța de muncă va avea nevoie de recalificare până în 2025. Desigur, organizarea proceselor în cadrul centrelor noastre de formare sau facilitarea afacerii pentru a le ajuta în această etapă este probabil cea mai importantă sarcină a noastră. Îmbunătățirea nivelului de pregătire profesională a angajaților este baza competitivității oricărei organizații. Domeniul nostru supus schimbării rapide cu atât mai mult nu face o excepție.

Problema este agravată și de lipsa șoferilor. Sectorul este nevoit să atragă surse alternative pentru a ocupa locuri de muncă. Printre acestea se numără, în primul rând, tineri, femei, migranți. Lipsa de personal este agravată de rotație. Există o tendință către un ciclu de formare profesională mai scurt. Este necesar să se ofere o oportunitate cât mai curând posibil de a evalua și de a completa lacunele abilităților lipsă ale potențialilor candidați care doresc să capete profesia de șofer. Companiile caută modalități noi și eficiente de a aborda aceste provocări, iar la IRU oferim instrumentele potrivite pentru o creștere profesională eficientă în industrie. Oferim noi servicii, în primul rând, partenerilor noștri și astfel ne permitem să extindem sfera activităților noastre pentru a rămâne solicitați și competitivi pe piață.

În ceea ce privește noul serviciu, vorbesc în primul rând despre serviciul IRU Road Masters, un instrument online care vă permite să evaluați principalele componente ale competențelor unui șofer într-un mod simplu și structurat. Rezultatele obținute în urma implementării programului „Road Masters” sunt prezentate sub formă de panele analitice care permit identificarea lacunelor în competențele șoferilor unei companii de transport, precum și evaluarea nivelului de calificare al subcontractanților. Principalele avantaje ale acestui nou serviciu sunt în a face posibilă:

  • adaptarea pregătirii profesionale a conducătorilor auto la nevoile individuale, i.e. capacitatea de a aplica instruire țintită;
  • minimizarea erorilor în recrutarea personalului, întrucât nivelul cerințelor în etapa inițială este redus din cauza incapacității de a recruta exclusiv șoferi cu experiență. Companiile sunt nevoite să reducă aceste cerințe, dar vor să știe la ce nivel se află candidatul, ce riscuri are, ce activități de formare profesională trebuie desfășurate în viitorul apropiat;
  • obiectivitatea în interpretarea indicatorilor cheie de performanţă. Știm că multe companii colectează materiale, tot felul de platforme digitale, dar nu întotdeauna este posibil de a evalua dacă șoferul întreprinde anumite acțiuni, dacă acestea au fost efectuate incorect din cauza faptului că nu are motivație să facă acest lucru, sau nu cunoaște cum se face. Prin urmare, instrumentul „Road Masters”, în primul rând, vă permite să depistați dacă este un aspect comportamental sau este într-adevăr un aspect legat de nivelul de cunoștințe.

Pe lângă aceasta, cu ajutorul informațiilor obținute ca urmare a analizei acestei platforme, este posibil să informați clienții despre nivelul de competență al șoferilor lor și puteți, de asemenea, să scanați rapid nivelul de competență al șoferilor din companiile subcontractanţilor. Este un instrument de afaceri care poate fi aplicat direct sau în parteneriat. Pe această bază, puteți declara noul dvs. serviciu prin intermediul centrelor de instruire.

Mă bucur foarte mult că continuăm să ne întâlnim, evenimentele noastre online au avut loc în perioada pandemiei. În cadrul acestor evenimente, v-am povestit că permanent facem modificări tehnice, în primul rând, pentru ca platforma noastră tehnică, pe care lucrăm, să poată oferi oportunități pentru toate tipurile de servicii. În ceea ce privește inovațiile tehnice, toate tipurile de servicii implică materiale video, simulatoare, checklist-uri digitale, care sunt utilizate în programul Road Masters, când este vorba de testare practică, aplicații mobile. Adică încercăm în permanență să ținem pasul și știm cât de mult o cere industria, cât de mult și rețeaua noastră trebuie să respecte aceste standarde.

Mulțumesc încă o dată tuturor partenerilor pentru anii de cooperare fructuoasă, pentru entuziasmul lor inepuizabil în rezolvarea celor mai dificile probleme și, desigur, pentru prietenia noastră. Sper că, în ciuda distanței, în ciuda faptului că suntem online astăzi, dar ne amintim, apreciem toate întâlnirile noastre calde, pentru că într-adevăr este o valoare reală și chiar acum înțelegem asta din ce în ce mai mult!”

Dl Taran a subliniat că Centrul demult conlucrează cu IRU. “Datorită colaborării cu Academia IRU noi menținem calitatea instruirii, suntem la nivelul cel mai de onoare în Republica Moldova și vom menține în viitor această colaborare și calitate. Clar că potențialul IRU de a forma programe de instruire cu simulatoare, cu Road Masters și alte inițiative poate să fie doar la nivel de concentrație a puterilor, adică atunci când sunt și resurse, si posibilități. Noi ne bucurăm de această colaborare și de succesul pe care îl avem”.

Dna Daniela Pădure, magistru în psihologie, lector superior UTM a prezentat tema Experiența învățământului la distanță în contextul formării continue a specialiștilor în transport. “Am să vorbesc despre cum a ajuns CIPTI să facă învățământ la distanță. Primul pas a fost Blended Learning. Acest format este unul mixt între predarea cu prezență fizică și cea online. O parte dintre cursanți se aflau în sala de curs, iar o altă parte dintre formabili (mai întâi cei de la Bălți, apoi a fost posibilă și conectarea altor regiuni ale țării), accesau cursul în format online. CIPTI a fost un deschizător de drumuri, fiind una din primele instituții de învățământ din țară care l-a aplicat, datorită atât posibilităților tehnici, dar cel mai important conștientizării oportunităților și avantajelor acestui format de predare.

Trecerea la formatul online a început odată cu declanșarea pandemiei și instaurarea stării de urgență în sănătate publică. S-au făcut mai multe tentative de a identifica platforma educațională adaptată necesităților de formare ale CIPTI (CiscoWbex, MS Teams etc.). Moodle a fost platforma care s-a potrivit cel mai mult cerințelor cadrelor didactice de la CIPTI. Pe noi ne-a interesat ca platforma să conțină tablă interactivă, chat care să păstreze discuțiile anterioare indiferent de momentul logării, etc.

Avantajele învățământului la distanță:

  • Acceptarea ca pe un instrument intrat în uzul cotidian și fără de care nu e posibilă desfășurarea procesului de formare în pofida situației epidemiologice sau de orice altă natură care face imposibilă deplasarea și prezența fizică a cursanților sau cadrelor didactice;
  • Permite predarea cursanților care se află direct la locul de muncă (în țară sau în străinătate);
  • Volumul predat de informație este mai mare, prin distribuirea materialului didactic online.

Dezavantajele învățământului la distanță:

  • Folosită pe termen lung apare o oboseală atât la cadrul didactic, cât și la cursanți care sunt nevoiți să asculte mult timp la ecran;
  • Adaptarea anevoioasă a unor cursanți la sistemul online (din cauza vârstei, competențelor IT, capacității de adaptare la noile situații, tehnologii etc.);
  • Întreruperi de conexiune și necesitatea unui trafic de internet bun, în jur de 100 kb/s.

Soluții:

  • Pauze la fiecare 90 min. de 15-30 minute.
  • Diversificarea metodelor de predare: analiza unui video, imagini, discuții ghidate, brainstorming.
  • Conectarea la o sursă Wi-Fi cu o viteză mai mare sau o zonă mai favorabilă pentru datele mobile.

Participantul la Conferință din Ucraina, dna Larisa Dobruha, vicedirectorul Centrului de Instruire Consultativ ASMAP Ucraina, a vorbit în special despre provocările contemporane în procesul de formare profesională a personalului.

“Cu toții simțim cât de greu ne este să comunicăm de la distanță, cât ne lipsește schimbul de energie. Am numit prezentarea mea „Formarea personalului: provocări moderne”. Oboseala, costurile energetice și stresul, care sunt prezente nu numai la toate categoriile de cursanți ai noștri, ci și în rândul profesorilor și personalului centrului nostru. Acesta este un punct important care nu trebuie subestimat. Ascultătorii noștri, nu numai managerii, ci și șoferii apelează din ce în ce mai mult la noi pentru a avea ocazia de a asculta prelegeri online cu un profesor și chiar în înregistrare.

În ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale, viitorul a sosit deja: camioanele fără pilot DHL, UPS circulă deja pe drumurile noastre. Dar înțelegem că trebuie să ne pregătim pentru asta „ieri” și să pregătim mental șoferii, că în următorii ani va trebui să facem asta. Adică un șofer poate câștiga în această competiție din punct de vedere al unui loc de muncă calificat, bine plătit doar dacă are un anumit nivel de cunoștințe.

Datorită situației actuale, am fost nevoiți să trecem la învățământul la distanță. Am folosit produse de învățare la distanță care au fost dezvoltate în anii anteriori și am extins volumul orar al cursurilor la distanță. Am încercat să folosim această perioadă de pandemie, o pauză temporară, pentru proiectul nostru de implementare a prevederilor Directivei 2003/59 în Ucraina. Anul acesta a intrat în vigoare Ordinul nr. 789, care pune în aplicare cerințele acestei Directive pentru formarea șoferilor. În viitor, ne propunem să revenim la forma obișnuită de muncă cu posibilitatea de acces la formare prin mijloace de comunicare și cu posibilitatea de formare duală, care presupune că șoferul poate fi instruit timp de un număr anumit de ore chiar la locul de muncă. De exemplu, să-și îmbunătățească abilitățile de conducere, să învețe de a lucra cu tahograful, de a fixa încărcăturile etc.

Apropo, despre controlul calității, aș putea adăuga că desigur, aflându-ne de cealaltă parte a ecranului computerului, nu putem controla cu siguranță și 100% calitatea instruirii. Dar suntem nevoiți să desfășurăm învățământul în acest format, inclusiv examinarea. În biletele electronice îi oferim șoferului imediat după ce a trecut testul să-și vadă instantaneu rezultatul și chiar acolo el poate să-și caute răspunsurile și să vadă unde a dat un răspuns greșit. Astfel, testul este într-o oarecare măsură și un instrument de învățare. Vă doresc tuturor multă sănătate, sper să ne vedem curând și să avem proiecte comune în beneficiul transportatorilor noștri”.

Cuvântul a luat dl Boris Rusu, director al Centrului de Excelență în Transporturi.

“Avem peste 1.600 de studenți în colegiul nostru, iar problema învățământului la distanță este foarte acută, deoarece există sate, localități care nu au internet. Aceasta este o mare problemă, este foarte dureroasă pentru predarea disciplinelor speciale.

Participăm la un proiect austriac și l-am rugat pe managerul proiectului să achite o platformă de instruire în limba engleză, cu traducere în română și rusă. Prin această platformă, denumită ELECTUDE, studenții pot studia de la distanță dispozitivul, principiul de funcționare și întreținere, diagnosticarea camioanelor și mașinilor de toate modelele. Platforma este atât de eficientă încât studenții înșiși sunt capabili să-și evalueze cunoștințele. Ei pot vedea principiul de funcționare al tuturor unităților de transport, atât într-un complex, cât și separat. Această platformă a fost propusă de România. Costul acestei este de 2.500 de euro pe an. 50 de abonați pot lucra pe ea simultan. Profesorul poate susține prelegeri și poate evalua elevii la distanță. Cred că această platformă ar fi foarte acceptabilă pentru managerii și șoferii care sunt pregătiți la Centrul CIPTI.

Totodată, mi se pare că la CIPTI se pune puțin accent pe programele de formare pentru managerii de transport multimodal. Datorită faptului că în Moldova predomină transportul rutier, avem o singură ramură de cale ferată. Dar din Turcia, de exemplu, mărfurile sunt transportate pe mare, din Odesa și Ilyichevsk – pe calea ferată. Consider că studiul transportului multimodal este necesar pentru Centru. Mai mult, aici lucrează și profesorii noștri. Permiteți-mi să felicit încă o dată Centrul pentru o aniversare minunată și să vă urez, domnule Taran, și întregii echipe mult succes în continuare!”

Dl Călin Sabău, directorul general al Fundației Academia de Transport Intern și Internațional – ARTRI (FATII – ARTRI):

“Vreau să vă felicit și întotdeauna am apreciat ceea ce faceți la CIPTI. Să aveți multă putere pentru a continua tot ce ați făcut! Referitor la învățământul online în România, cu referirea specifică la activitatea noastră la FATII, noi n-am desfășurat încă lecții online, pentru că eu personal nu sunt de acord a face instruire online la șoferi, spre exemplu. Cu toate acestea, FATII a încheiat un contract cu o instituție de învățământ superior, cum este Academia Tehnică Militară, prin care am construit 2 platforme – una de învățare, și una de teleconferințe – care vor fi proprietatea FATII și pe care le încărcăm cu lecții. De asemenea, suntem participanți într-un proiect european finanțat de Franța, pe programul Erasmus. Acest program propune exact ceea ce ați încercat Dvs. și ați reușit foarte bine. Toți cei care ați făcut prezentări se găsească instrumente, mijloace, metode de învățare strict pentru managerii de transport.

Sper ca această nenorocire să treacă și ca să folosim învățământul online nu ca o necesitate neapărat. Încă o dată felicitări pentru tot ceea ce faceți și să ne vedem live!”

În concluzie, Tatiana Iașina a reiterat că, ideea proiectului IRU este ca companiile de transport să aibă posibilitate de a trece personalul lor prin formarea țintită.

“În urma implementării produsului Road Masters, vor fi elaborate programe de formare țintită. Este un proiect foarte promițător și sper foarte mult că poate fi revendicat și de alți parteneri.

Când a lovit pandemia, am invitat experți din industrie, am organizat webinarii de gestionare a crizelor pentru managerii de transport, care au contribuit și la îmbunătățirea și modernizarea programelor pentru manageri oferite la centrul de instruire. Acum când toți am expirat puțin, putem face schimb de bune practici. Cu toții am făcut un fel de manuale pedagogice și tehnice și ar fi minunat să schimbăm astfel de practici, să ne gândim la o bancă tehnică care ar putea fi utilizată în rețeaua noastră de parteneri.

De asemenea, ar fi bine să înțelegem care sunt gândurile noastre despre depășirea acestei crize. Care sunt prioritățile noastre, ce idei noi au apărut. Ar fi interesant să aflăm mai multe despre programul ELECTUDE. Și, desigur, este foarte interesant să cunoaștem planurile de viitor, pentru că acum urmează să trecem de la acțiuni tactice la cele strategice. Aceste trei aspecte ar putea sta la baza următoarei noastre ședințe”.

Reprezentanții centrelor de instruire din Belorus și Letonia de asemenea au adresat echipei Centrului CIPTI calde și sincere felicitări cu aniversarea și au dorit multe succese în continuare.