România și Republica Moldova: Plan privind fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri
Foto: Politia de Frontiera

La data de 21 iunie 2022, directorii autorităților vamale din România și Republica Moldova au semnat Planul comun de acțiuni privind fluidizarea traficului transfrontalier în punctele de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova.

În Planul comun se regăsesc acțiuni precum:

  • suplimentarea numărului de lucrători vamali din cadrul birourilor vamale din România situate la frontiera comună cu Republica Moldova, pentru sincronizarea acestuia cu numărul funcționarilor vamali din cadrul posturilor vamale de frontieră din Republica Moldova;
  • dispunerea redirecționării unei părți din traficul crescut de la punctul de trecere Giurgiulești-Galați spre alte puncte de trecere; inițierea demersurilor către alte instituții cu atribuții de control în cazul transportului de mărfuri, în vederea sincronizării acțiunilor necesare pentru fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile și posturile vamale de frontieră;
  • susținerea implementării conceptului de controale coordonate
  • măsuri care țin de accelerarea procesului de traversare a frontierei.

O altă acțiune agreată de ambele autorități vamale vizează implementarea schimbului de date electronice referitor la camioanele goale care traversează frontiera între cele două state, pe baza experienței acumulate în cadrul Proiectului pilot între autoritățile vamale din România și Republica Moldova privind schimbul automat de informații vamale prin intermediul sistemului de Schimb Electronic Sistematic de Date (SEED) cu suportul Programului UE „EU4Digital”.

Sursa: trans:info