Revenire la stil obişnuit



Asociaţia Internatională Transport Auto

Noutăţi

Li se vor aplica vehiculelor de 3,5 t aceleaşi reglementări ca şi camioanelor? Comisia Europeană are planuri în acest sens. 08.11.2018

       Reglementările legale privind transportul rutier efectuat cu vehicule cu o greutate totală admisă de până la 3,5 tone sunt subiectul a numeroase discuţii în întreaga Europă.

     Partidul german FDP doreşte ca aceste vehicule să fie supuse aceloraşi reguli ca şi vehiculele comerciale mai grele. Franţa are planuri similare. Comisia Europeană lucrează, de asemenea, la înăsprirea reglementărilor privind transportul cu vehicule care au o GTA sub 3,5 tone.

      FDP (Partidul Democrat Liberal) a trimis guvernului german o cerere scrisă (Documentul 19/4333) privind transportul cu vehicule de 3,5 t (utilitare). Membrii partidului vor să supună aceste vehicule reglementărilor care se aplică în prezent vehiculelor mai grele de transport – informează eurotransport.de.

 

Iată care sunt argumentele FDP

    „Din cauza greutății lor, aceste vehicule nu sunt supuse reglementărilor la care sunt supuse camioanele. Conduc pe autostrăzile germane fără tahograf, adesea cu o încărcătură necorespunzătoare. Presiunea exercitată asupra prețurilor afectează întreaga industrie logistică„, subliniază membrii FDP în scrisoarea adresată Guvernului.

      Aceştia critică nu numai problema concurenței neloiale, dar aduc în discuție şi aspectul siguranței rutiere – din cauză că șoferii acestor vehicule încalcă sistematic regulile cu privire la timpul de muncă şi cel de odihnă.

        Având în vedere acest lucru, FDP cere „cât mai curând posibil rectificarea normelor  existente”.

 

Taxe de drum speciale pentru 3,5 t?

      Potrivit diferitelor estimări ale sindicatelor şi experților din industrie, în jur de 100.000 de vehicule masa totală de până la 3,5 t circulă în Germania, cele mai multe fiind înregistrate de fapt în Polonia.

      După cum subliniază Christian Jung, membru al Bundestag şi raportor FDP pentru transportul de mărfuri şi logistică, nu există controale sistematice ale acestui grup de vehicule care să fie efectuate de reprezentanții BAG (Oficiul Federal al Transporturilor de Mărfuri).

      „Prin urmare, merită să ne gândim dacă vehiculele supraîncărcate frecvent nu ar trebui să fie echipate cu dispozitive necesare de control necesare în Comunitatea Europeană şi supuse taxelor rutiere, la fel ca şi camioanele normale”, adaugă Jung.

     Companiile şi şoferii acestor vehicule ar trebui să respecte regulile care reglementează timpul de lucru şi timpul de odihnă.

   „Astfel, rutele de 36 de ore prin toată Europa nu vor mai putea fi efectuate iar vehiculele de 3,5 t, cunoscute drept „bombe cu ceas” printre poliţişti, nu vor mai constitui o amenințare”, comentează Jung.  

 

Controale în Franța care vizează vehiculele de 3,5 t

    Inspectoratul Muncii din Franța a anunțat inițierea unor controale rutiere extinse care vizează verificarea timpului de lucru şi a perioadelor de odihnă. Controalele sunt destinate în special şoferilor care operează vehicule de 3,5 t, dar nici şoferii vehiculelor de mare tonaj nu sunt excluşi.

       Inspectoratul Muncii, Direcțiile Regionale pentru Transporturi şi Mediu (DREAL), Poliția, Jandarmeria şi ofițerii vamali au primit noi instrucțiuni privind controlul timpului de lucru al şoferilor de vehicule de mare tonaj.

       În baza Regulamentului din 20 iulie 1998 privind orele legale de muncă şi a Registrului Individual de Control al Transportului Rutier de Mărfuri, autoritățile menționate mai sus au început deja seria controalelor încă de luna trecută.  

     De asemenea, autoritățile franceze anunță că aceste controale vor fi efectuate sistematic în timpul activităților de rutină. Conform legislației franceze, şoferii de vehicule de mare tonaj ar trebui să îşi înregistreze timpul de lucru şi de odihna în Registrul Individual de Control, special conceput în acest scop (Livret Individual de Contrôle, abreviat LIC).  

      LIC este un document care înregistrează timpul de lucru şi odihnă al unui şofer profesionist. Şoferul trebuie să completeze acest document în mod sistematic, să îl țină în vehicul şi să-l prezinte în timpul controalelor.

     Cu toate acestea, într-un raport din aprilie 2018, deputatul francez Damien Pichereau precizează că şoferii din străinătate pot avea şi un alt document care să confirme timpul de lucru.

     „Poziția Direcției Generale a Muncii este că LIC nu se aplică în mod oficial străinilor care conduc un autocamion de până la 3,5 tone, dar pe de altă parte ei sunt obligați să dețină un document cu un conținut similar, adică un document relevant din care să rezulte numărul de ore de lucru efectuate”, citim în raportul deputatului Pichereau.

 

Şi Germania a demarat recent o serie de controale în acest sens

     Controalele vehiculelor de 3,5 tone vor viza respectarea timpilor de condus/odihnă, depăşirea greutății şi documentația. Germanii au adoptat modelul francez pe baza unui precedent înregistrat de autorități în ultimii ani; conform statisticilor oficiale, rata neregulilor constatate la vehiculele de 3,5 t. a fost în creştere.

 

Sancțiuni mai mari

   De notat că, pentru neconformități, sancțiunile sunt mai mari în Germania decât în Franța. Dacă în Franța, valorile amenzilor sunt fixe, Germania calculează în schimb o “sumă forfetară”.

    Aceasta ia în calcul numărul de kilometri parcurşi, masa totală a vehiculului şi un coeficient fix publicat în KGS (Kostensätze Gütertransport Straße). Astfel, după acest calcul, valoarea sancțiunii ar putea ajunge la câteva mii de euro.

   „Până în prezent multor şoferi nu le era clar de ce valoarea sancțiunii nu este fixă şi de ce aceasta variază atât de mult faţă de valorile publicate online. Motivul este simplu: modalitatea de calcul este mai complexă şi ia în calcul o serie de factori, pe baza cărora se stabileşte cuantumul final care trebuie achitat”, a declarat Paulina Eliasz-Pietrusewicz, avocat în cadrul Translawyers, companie de servicii juridice pentru transportatori.

 

 

Vor exista reglementări europene specifice care vor viza vehiculele de 3,5 t

     Transportatorii care efectuează transporturi cu vehicule de până la 3,5 tone ar trebui să se aştepte la reglementări mai stricte nu numai în Germania şi Franța, ci şi în întreaga Europă. Comisia Europeană a decis să ia măsuri pentru a armoniza reglementările privind transportul cu vehicule peste şi sub 3,5 tone.

     Cei de la Bruxelles intenționează să extindă Regulamentul (CE) 1071/2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile de exercitare a profesiei de operator de transport rutier şi pentru întreprinzătorii care prestează servicii cu vehicule cu o greutate totală permisă de până la 3,5 t.

     Comisia Europeană lucrează în prezent la reglementări care vor include, de asemenea, licențe pentru transporturile uşoare.

 

Reglementările prevăd, printre altele:

– obligația de a avea un sediu real şi permanent, în care sunt stocate documentele comerciale de bază (contracte comerciale, documente contabile, documente de gestionare a personalului, contracte de muncă, documente care conțin date privind timpul de conducere şi cel de odihnă);

– deținerea unei documentații financiare adecvate, pe baza situațiilor financiare anuale verificate de un auditor statutar.

     Deşi Comisia Europeană nu introduce direct obligația de utilizare a tahografelor în acest tip de vehicule, propunerile pentru noile reglementări vizează în mod clar sporirea controlului timpului de lucru în ceea ce priveşte transportul uşor.

 

trans.info


Înapoi la listă