Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor informează că lucrările de plombare a părţii carosabile a rețelei de drumuri în anul curent au fost demarate începînd cu data de 15 aprilie. Prioritar, lucrările au fost iniţiate pe drumurile naţionale cu intensitate sporită de trafic, după cum urmează:
Pe data de 25 aprilie, a avut loc o reuniune de lucru comună a reprezentanţilor Băncii Europene de Investiţii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Pe data de 23 aprilie, în Moldova a fost lansat un nou tren renovat.
Trenul se deosebeşte printr-un nivel sporit de confortabilitate, este dotat cu internet, televizoare, prize pentru curent electric. Un element nou îl reprezintă camerele de supraveghere, care asigură un grad sporit de securitate pentru pasageri.
Pe data de 19 aprilie curent, la Chişinău, a avut loc Reuniunea Coordonatoare în Transport a statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente, la care au participat miniștri ai transportului și conducători ai altor instituţii de stat în domeniul transportului ale statelor-membre ale CSI.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că la data de 06.03.2013, ora 10:00, în Marea Neagră, în regiunea Girlo Bistroe, a eșuat nava ”NIKOLAY BAUMAN” (cargou de transportare a mărfurilor generale, anul de construcție 1973, capacitatea de încărcare 3136 tone), înregistrată în Registrul de Stat al Navelor Republicii Moldova, proprietar fiind ”Danube Shipping LTD”, o companie privată din Ismail, Ucraina.
Cu referire la declaraţia Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor din Republica Moldova privind decizia de a stopa din data de 1 aprilie 2013 transportarea persoanelor care beneficiază de înlesniri în transportul auto de călători, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor vine cu următoarele precizări:
Pe data de 20 martie, la Minsk, Bielorusia, a avut loc Ședința Consiliului Coordonator privind dezvoltarea transportului încărcăturilor pe direcția Marea Baltică – Marea Neagră. La reuniune au participat specialiști din Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Bielorusia, Georgia. Delegaţia ţării noastre, din care au făcut parte dnii Igor Zaharia, Șef serviciu transport naval, şi Valeriu Constantinov – Î.S. ”Căile Ferate din Moldova”, a fost condusă de dl Valeriu Ciubuc, Viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
Astăzi, 21 martie, la Aeroportul Internaţional Chişinău a fost lansat un radar meteorologic modern, care urmează să asigure un nivel calitativ superior activităţilor din domeniul prognozelor meteorologice. Noul radar, care are o arie de acoperire de 300 kilometri, a fost instalat în locul celui vechi, fabricat încă în perioada sovietică. Aparatul lansat astăzi are parametri tehnici şi capacităţi net superioare, iar cheltuielile operaţionale curente sunt reduse cu 50 %.